PLÉBE s. f. (Cu sens colectiv) Pătura socială de jos, lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate în Roma antică; (azi livresc) populație mizeră, asuprită, exploatată. Pe lîngă mese lunge, stătea posomorîtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56. Pe-ascuns din a ta parte La plebea de pe strade mari semne se împarte. ALECSANDRI, T. II 336. ♦ (Neobișnuit) Origine socială nearistocratică. În locul acesta a fost tăiat bravul Dragomir, care cutezase a se înamora, cu fiica lui Radu Mihne, pîngărind cu plebea lui sîngele patrician. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. Pătură socială declasată, oameni decăzuți; drojdia societății. V. pleavă (2). Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi, Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.