PLAN s. n. (< fr. plan cf. lat. planum): felul cum este privit in lingvistica moderna obiectul de cercetare; delimitare distributzie metodica a partzilor componente ale obiectului shtiintzific in vederea cercetarii lui. Se vorbeshte astfel despre un plan al contzinutului shi despre un plan al expresiei (al formei) despre un plan sintagmatic shi despre un plan paradigmatic. ◊ ~ contzinútului: este reprezentat prin notele esentziale ale notziunii shi ale sensului sau prin semnificatzia obiectului shtiintzific; el realizeaza o unitate dialectica cu planul expresiei (al formei). ◊ ~ exprésiei (al formei): este reprezentat prin infatzisharea materiala a obiectului shtiintzific prin conturul sau aspectul exterior sonor al acestuia; el realizeaza o unitate dialectica cu planul contzinutului. ◊ ~ sintagmátic: este reprezentat prin totalitatea unitatzilor sintactice stabile din planul expresiei aflate intro unitate dialectica cu formele flexionare din planul paradigmatic. ◊ ~ paradigmátic: este reprezentat prin totalitatea formelor flexionare ale cuvintelor din lantzul comunicarii aflate intro unitate dialectica cu unitatzile sintactice din planul sintagmatic.