PICTÚRA (< lat.) s. f. 1. Ramura a artelor plastice care consta in interpretarea artistica a realitatzii in imagini vizuale prin forme colorate bidimensionale desfashurate pe o suprafatza plana. Aceste imagini pot fi executate pe carton panza lemn piatra zid sticla ceramica cu ajutorul guashelor acuarelelor lacurilor culorilor tempera uleiurilor etc. Prin tematica p. cunoashte mai multe genuri: peisajul natura moarta (statica) portretul compozitzia de gen (cu subiecte din viatza obishnuita) compozitzia cu teme istorice sau alegorice (mitologice biblice din istoria reala); p. animaliera etc. K destinatzie p. poate fi de reprezentare (compozitzia murala de shevalet miniatura shi ilustratzia figurativa de carte sau pe obiecte) sau strict ornamentala (in artele decorative). Exista o p. populara care sa dezvoltat pe baza traditziei shi o p. culta care este opera unor personalitatzi distincte. V. acuarela encaustic fresca peisaj portret. ◊ P. murala v. mural. ◊ P. metafizica = orientare in arta italiana (perioada 19101925) reprezentata in principal de Giorgio de Chirico care a shi creat acest termen inspirata din traditzia Renashterii italiene. Sa caracterizat prin folosirea clarobscurului a unor procedee neobishnuite stranii cu distribuiri alegorice disproportzionate ale umbrelor care a generat voit o atmosfera magica punctata de anxietate shi instrainare. Din 1913 a folosit motivul „manechinului” fara fizionomie simbol al goliciunii spirituale al nimicului. Continuatori ai p.m.: G. Morandi M. Sironi F. Casorati sh.a. 2. Lucrare executata de un pictor; tablou. 3. Totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintro tzara ori dintro epoca.