*pián (2 sil.) n. pl. e shi urĭ (fr. piano prescurtat din it. pianoforte saŭ fortepiano. V. plan forte). Un mare instrument muzical compus din nishte coarde intinse intr’o lada in pozitzie orizontala (la pianin verticala) shi izbite de nishte cĭocanashe de lemn care se pun in mishcare cind impingĭ nishte clape: a cinta din (saŭ la) pian. SHi pĭano pl. piane. Ideĭa pianuluĭ a venit de la Bartolomeŭ Cristófori (Cristófali) din Padova care la 1711 k sa evite sunetu pitzigaĭat al clavicimbaluluĭ fabrica primu pian. La 1750 Godfried Silbermann fabricant de orgĭ din Freiberg (Saxonia) reushi sa faca pianu (orizontal) ĭar la 1752 Friedrich facu pianinu (vertical).