peltíc (peltícă), adj. – Sîsîit, cepeleag. – Mr., megl. peltec. Tc. peltek (Șeineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60), cf. ngr. πελτέϰης, bg. peltek. – Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic); peltici, vb. (a vorbi peltic); pelticărie, s. f. (vorbire peltică).