PARÍNTE (lat. parens ntis) s. m. 1. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata; (la pl.) tata shi mama in raport cu copiii. ♦ Stramoshi strabuni. 2. Intemeietor al unui neam; initziator fondator al unei shtiintze al unei mishcari culturale etc. ♦ Parintzii Bisericii = invatzatorii shi scriitorii vechii Biserici creshtine k martori shi reprezentantzi cu autoritate ai traditziei doctrinare a Bisericii care pe baza scripturilor shi a traditziei au elaborat ansamblul doctrinelor creshtinismului. Ei nu sunt doar episcopi shi scriitori ci se disting prin valoarea doctrinei lor prin sfintzenia vietzii lor shi aprobarea Bisericii. Epoca P.B. incepe in sec. 2 cu parintzii apostolici shi se incheie in sec. 7 shi 8 cu Grigorie cel Mare in Occident shi Ioan Damaschin in Rasarit. ◊ Parintzii Apostolici = grup de scriitori creshtini care au fost ucenici directzi ai sfintzilor apostoli ori ai ucenicilor acestora au inregistrat ultimele ecouri ale generatziei apostolice shi ale caror scrieri au fost considerate multa vreme egale in rang cu cele canonice din „Noul Testament” unele fiind chiar introduse temporar in canon (Clement Romanul Ignatie Teoforul Policarp Barnaba sh.a.). Notziunea shi titlul de p. a. au aparut in sec. 17 la savantul francez Jean B. Cotelier care a editat pentru prima oara impreuna acele scrieri. ◊ Parintzii Capadocieni (sau Neonicenieni) = parintzi ai Bisericii care shiau desfashurat activitatea literara shi pastorala in Capadocia (Vasile de Cezarea Grigorie de Nazianz Grigorie de Nyssa) shi au explicat „dogma de la Niceea” raportul dintre substantza divina unica shi cele trei persoane ale Treimii. Cu ei sunt stabilite definitiv doctrinele de baza ale creshtinismului shi terminologia trinitariana. V. shi patristica. 3. Preot calugar.