*parc n. pl. urĭ (fr. parc cuvint de origine nesigura shi care supt o forma cam asemenea exista in toate limbele romane. Proventzalu pargue shi parc arata k forma primitiva trebuĭe sa fi fost parico saŭ parrico [cp. de altfel germ. pferch cu vgerm. pfartih anglosax. pearroc sh. a.] contras in parco. Cu lat. parcus „econom crutzator” n’are legatura. Mlat. parricus orĭ parcus apare in Legea ripuarica [sec. VIII]. V. parcan parchet). Teren ingradit mare gradina orĭ padurice rezervata vinatuluĭ saŭ plimbariĭ shi alipita uneĭ locuintze boĭereshtĭ. Gradina publica intr’un orash. Ocol de vite. Ingraditura facuta in apa p. peshte saŭ p. stridiĭ. Arm. Parte din tabara rezervata tunurilor munitziunilor proviziunilor: parcu de artilerie. Pin ext. Materialu contzinut intr’un parc.