parametru (< gr. παραμετρέω „a masura a compara”) marime proprie fiecaruia dintre elementele de baza ale muzicii (inaltzime* intensitate* durata* timbru* atac*) care serveshte la caracterizarea unor proprietatzi ale acestui element. Prin substituirea termenilor p. a devenit sin. cu element muzical. Daca elementul se constituia ontologic k parte a unui intreg sunetul* muzical p. reprezinta din contra o unitate autonoma integrabila intrun tot structural sau manevrabila fara discriminare sau ierarhizare (de ex. prin serializare v. serie; serialism). In plus distinctzia ce se facea intre marimea fiz. a inaltzimii (1) shi proprietatea muzicala a inaltzimii (2) shi tot astfel in cazul intensitatzii (1) shi al intensitatzii (2) etc. dispare in notziunea de p. proprietatzile sunetului fiind exprimate astfel direct shi cumulativ prin marimile corespunzatoare: inaltzimea prin Hz intensitate prin dB durata prin sec ceea ce convine in primul rand muzicii electronice* dar shi oricarei alte muzici in care respectivii p. nu depind de un sistem (II) imanent predeterminat* de tip traditzional (mod* tonalitate (1) formula (1) sau mod (III) ritmic etc.) ci numai de sistem serial numeric geometric suprasemantic etc. determinat imaginat de compozitor. Termenul cunoashte insa shi o raspandire in afara acestei zone de gandire muzicala datorita caracterului sau sintetic de pilda in cadrul operatziilor analitice aplicate laturii structurale a muzicii.