PARADÍS (< fr. lat. germ.; {s} gr. parádeisos „gradina”) s. n. 1. (In „Vechiul Testament”) Edenul gradina fermecatoare unde a inceput existentza umanitatzii o data cu Adam shi Eva locul de suprema fericire umana pierdut prin izgonirea perechii primordiale dar promis k rasplata celor fara de pacat. In budism ideea de p. este dezvoltata pornind de la reprezentarea Nirvanei k stare finala de linishte eterna shi totala. Pentru vechii greci shi romani p. se gaseshte in Insulele Fericitzilor locuite de oameni vii investitzi cu nemurire shi in Campiile Elisee. In Islam Firdaws este un p. postul de rasplata concreta o gradina a placerilor strict concrete (muntzi de pilaf hurii tinere shi binevoitoare). In creshtinismul primar p. este vazut k o contopire a omului cu Dumnezeu istoria omenirii in aceasta conceptzie fiind o nostalgie a paradisului pierdut shi efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc placut incantator care ofera conditzii extraordinare de viatza shi de dezvoltare (spirituala) etc. ♦ Ceea ce incanta privirea shi sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus in filozofia shtiintzei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor modelelor shi criteriilor care caracterizeaza o comunitate shtiintzifica (era istorica loc geografic etc.).