Definitzia cu ID-ul 504362:

Dictzionare etimologice

Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

padúre (padúri) s. f. Teren cu arbori codru. Mr. padure megl. paduri (toponim). Lat. padulem in loc de paludem (Diez II 51; Schuchardt Vok. I 29; Pushcariu 1243; CandreaDens. 1306; REW 6183) cf. alb. pülj (Philippide II 650) tosc. padule v. sard. padule v. sp. arag. v. port. paúl (Garcia de Diego Bol. Acad. Esp. VII 259; Corominas III 695) basc. padura „mlashtina”; cf. P. Aebischer Homenatje Rubioy Lluch I 16174. Originea anterioara indoeurop. (Lahovary 339) este fantastica. Der. padurar s. m. (gornic); padurarie s. f. (ocupatzia padurarului; administratzie silvica); padurarit s. n. (ocupatzia padurarului; impozit pe paduri); paduratic adj. (paduros impadurit); padurean s. m. (locuitor al padurii); paduretz adj. (de padure; salbatic); padurice s. f. (padure mica); paduros adj. (acoperit cu padure impadurit) care REW 6183 il duce pina la lat. paludosus fara sa fie nevoie; impaduri vb. (a planta o padure); despaduri vb. (a taia o padure).