OXI „ascutzit acru acid acut; oxigen aer”. ◊ gr. oxys „acru ascutzit” > fr. oxy germ. id. engl. id. > rom. oxi. □ ~acant (v. acant) adj. cu spini ascutzitzi; ~bionte (v. biont) s. n. pl. organisme cu viatza conditzionata de folosirea oxigenului liber din atmosfera; ~biotic (v. biotic) adj. (despre organisme) care foloseshte oxigenul atmosferic; ~bioza (v. bioza) s. f. prezentza de oxigen intrun proces chimic aerob; ~carp (v. carp) adj. cu fructe ascutzite; ~cefal (v. cefal) adj. care prezinta oxicefalie; ~cefalie (v. cefalie) s. f. deformatzie congenitala a craniului constind in tzuguierea lui; ~fil (v. fil₁) adj. (despre plante) care prefera solurile acide; ~fite (v. fit) s. f. pl. plante care cresc pe solurile bogate in acizi humici; ~fob (v. fob) adj. 1. (Despre plante) Care evita solurile acide. 2. (Despre celule) Fara afinitate pentru colorantzii acizi; ~fonie (v. fonie₁) s. f. vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. gen₁) s. n. element chimic gazos incolor inodor shi insipid constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoza (v. geno₁ v. morfoza) s. f. modificare morfologica shi functzionala a vegetalelor datorita influentzei oxigenului; ~genotaxie (v. geno₁ v. taxie) s. f. mishcare orientativa a plantei sub influentza repartitziei inegale de oxigen; ~geofite (v. geo v. fit) s. f. pl. plante care cresc pe terenurile bogate in humus; ~gon (v. gon₂) adj. cu virf ascutzit; ~lit (v. lit₁) s. n. peroxid de sodiu care in contact cu apa degaja oxigen; ~metrie (v. metrie₁) s. f. 1. Operatzie de determinare a cantitatzii de oxigen din hemoglobina. 2. Determinare a cantitatzii de acid liber contzinut intro substantza; ~metru (v. metru₁) s. n. instrument utilizat la determinarea cantitatzii de hemoglobina din tzesutul sanguin; ~odont (v. odont) adj. care are dintzi ascutzitzi; ~opie (v. opie) s. f. acuitate vizual exagerata; ~osmie (v. osmie₁) s. f. acuitate olfactorie foarte dezvoltata; ~sperm (v. sperm) adj. cu semintze ascutzite; ~stil (v. stil) adj. (despre cochilii) cu columela ascutzita; ~ton (v. ton) adj. s. n. (cuvint) care se accentueaza pe ultima silaba; ~tonic (v. tonic) adj. (despre limbi) care tinde sa pliseze accentul la sfirshitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formeaza o sintagma; ~tonie (v. tonie) s. f. accentuare a unui cuvint pe ultima silaba; ~ur (v. ur) s. m. vierme parazit care traieshte in intestinul omului shi al animalelor avind partea terminala ascutzita.