ORIZÓNT s. n. 1. linie care reprezinta intersectzia aparenta a suprafetzei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei cereshti cu un plan perpendicular pe directzia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatzie. 2. (fig.) intindere a cunoshtintzelor perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutziei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeashi origine shi aproximativ de aceeashi varsta prin compozitzia petrografica shi prin resturile de organisme care le contzine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelashi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatzie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatzie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatziilor cu sextantul care permite masurarea inaltzimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr. lat. horizon)