ORIZÓNT orizonturi s. n. 1. Linie care reprezinta intersectzia aparenta a suprafetzei Pamantului cu bolta cereasca; parte a cerului sau a Pamantului care o margineshte aceasta linie; limita pana la care ajunge vederea noastra; zare. ◊ Orizont adevarat = cercul de intersectzie a sferei cereshti cu un plan perpendicular pe verticala locului shi care trece prin centrul Pamantului. ♦ Fig. Intindere sfera a cunoshtintzelor a unei activitatzi intelectuale; perspectiva; capacitate putere de intzelegere de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fara orizont = cu vederi inguste cu conceptzii inapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formatzia unui sol care prezinta caracteristicile conditziilor climatologice in care sa format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeashi origine de aceeashi varsta de aceeashi roca shi avand aceeashi pozitzie geometrica in cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrarilor de exploatare dintro mina situate in acelashi plan orizontal. 3. (In artele plastice shi in teatru) Fundal. [Var.: (inv.) orizón orizónte s. n.] Din lat. horizon ntis ngr. orízon germ. Horizont it. orizzonte fr. horizon.