órdin ordine s. n. 1. Dispozitzie obligatorie scrisa sau orala data de o autoritate sau de un reprezentant al acesteia; porunca. 2. Ordine calugareshti = asociatzii monahale din Occident infiintzate in vederea propagandei religioase shi intaririi catolicismului shi anume: ordine mari: augustinieni benedictini carmelitzi cartezieni cistercieni dominicani franciscani iezuitzi shi premonstrateni; ordine mici: capucini piarishti trapishti ursuline sh.a. 3. Ordine religioase de cavaleri = organizatzii militare in cadrul Bis. romanocatolice in care monahismul era unit cu cavalerismul pentru a lupta cu armele pentru cauza creshtinismului mai intai in Palestina in timpul cruciadelor apoi shi in Europa (de ex. ioanitzii templierii teutonii sh.a.). Din lat. ordo inis fr. ordre.