orb oárba adj. (lat. ŏrbus orfan pop. „orb” ruda cu vgr. orphós orfan; it. orbo pv. vfr. cat. orb orb. V. orfan). Lipsit de vedere care are amindoĭ ochiĭ stricatzĭ. In care nu se vede nimica foarte intunecat: noapte oarba. Fig. Lipsit de judecata din cauza pasiuniĭ: furia te face orb ĭubire oarba. Supunere oarba supunere absoluta. Cartushe oarbe cartushe fara gloantze. Felinar orb care lumineaza numaĭ inainte lasind in intuneric pe cel cel poarta. Baba oarba un joc copilaresc in care unu se leaga la ochĭ shi vrea saĭ prinda pe ceĭlaltzĭ care se’nvirtesc pe linga el. S. n. fara pl. Orbu gainilor slabirea vederiĭ asha in cit nu maĭ vezĭ dupa apusu soarelui (dupa culcatu gainilor). Adv. Ninge orb cade o zapada asha de deasa in cit nu se maĭ vede departe. V. chĭor.