OPÚS², -Ă, opuși, -se, adj. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul, potrivnic, contrar. V. antagonist. Sensuri opuse. Legi opuse. ▭ Pe trotuarul opus trecură prin lumina felinarului două umbre femeiești. BART, E. 190. Paienjeni de smarald au țesut de pe o insulă pînă la malul opus un pod. EMINESCU, N. 66. ◊ Unghiuri opuse = unghiuri care au același vîrf, laturile unuia fiind în prelungirea laturilor celuilalt.