OM oameni s. m. 1. Fiintza superioara sociala care se caracterizeaza prin gandire inteligentza shi limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin pozitzia verticala a corpului shi structura piciorului adaptata la aceasta mainile libere shi apte de a efectua mishcari fine shi creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om in om = de la unul la altul. K de la om la om = in mod sincer deschis prieteneshte. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident clar. (Nui) nici picior de om sau nui (nici) picior de om = (nui) nimeni. Om k (totzi) oamenii = om obishnuit care nu se deosebeshte prin nimic esentzial de altzii. K omul = cum se intampla sau sar putea intampla oricui. K oamenii = cu manifestari obishnuite oamenilor; cum trebuie cum se cuvine. Om bun! = raspuns care il da o persoana care bate la usha pentru al asigura pe stapanul casei k vine cu intentzii bune. ♦ Persoana integra care intruneshte calitatzi morale deosebite care se remarca prin cinste shi corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o data) shi jumatate = (a fi) persoana de incredere inzestrata cu insushiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa a instrui (pe cineva) dezvoltandui insushirile umane caracteristice; a asigura invatzatura cuiva calificandul intro profesie; b) a da a oferi (cuiva) o situatzie materiala sau sociala buna. A se face om = a) a se instari a se capatui a se imbogatzi; b) a se indrepta. 2. (Cu determinari care indica un raport de dependentza) Persoana care se afla in slujba cuiva; persoana de incredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun cinstit de treaba. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rau viclean. 3. Persoana de vaza de seama. ♦ Persoana matura. 4. Barbat. ♦ (Determinat de „meu” „tau” etc.) Sotz. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ dojenitor etc.) cu care ne adresam unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoana oarecare cineva oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelatziei boreale Hercule. [Gen.dat.: omului; voc.: omule] Din lat. homo.