OFTÁRE, oftări, s. f. Acțiunea de a ofta; oftat, suspin. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Tăcu lăsînd să scape din sînul ei o oftare, o oftare de acele ce sfîșie inimi. NEGRUZZI, S. I 18. Să-mi cat oftările Pe toate cărările. TEODORESCU, P. P. 273. Fig. O tăcere adîncă, fără o chemare de pasere, fără o oftare de vînt. SADOVEANU, O. V 592. Și toamna și vîntul ținîndu-și oftarea, Pe buzele moartei își pun sărutarea. NECULUȚĂ, Ț. D. 80.