ODÓR² odoare s. n. 1. Obiect lucrat dintrun metal pretzios (adesea impodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) pretz; giuvaer. Raiul nostru se compunea din cincishase camere bogat mobilate pline de sofale... shi defel de fel de odoare. GALACTION O. I 328. Porunceshte sai aduca pe hirca de baba inaintea sa dimpreuna cu toate odoarele luate cu vicleshug de la imparateasa lui. CREANGA P. 101. ◊ Fig. In bratzul drept Avea flori albe dragi odoare. COSHBUC P. II 258. ♦ (Mai ales la pl. adesea determinat prin «sfinte» sau o bisericeshti») Veshminte scumpe shi alte obiecte pretzioase folosite la serviciile religioase. Au luat in miini odoare sfinte cartzi. GALACTION O. I 75. Sa vad maiastratzi mina lucrind odoare sfinte. ALECSANDRI T. II 84. Au pradat bisericile shi manastirile de odoare. NEGRUZZI S. I 169. 2. Fig. (Numai la sg.) Fiintza iubita pretzuita. Baba shi cu odorul de fiicasa tot cirtitoare shi nemultzumitoare erau. CREANGA P. 284. O vinodorul meu nespus SHi lumea ta o lasa. EMINESCU O. I 172. Spune deal meu dor Scumpului odor. ALECSANDRI T. I 404.