odór odoare odoara s.n. 1. Lucru de pretz: „SHepte cara de odoara” (Barlea 1924: 35). 2. Zestrea fetelor compusa de obicei din haine shi panzaturi (odoarele se tzin pa ruda): „Care horilca nu bea / Multe bunuri poateavea / SHi odoara multeash fa” (Papahagi 1925: 194). 3. Curte ocol ograda cu sensul de iosag acaret (Antologie 1980; Memoria 2001). 4. Copil („nepretzuit k o comoara”): „Mama ingrijorata de viatza odorului sau...” (A. Radu: cf. Memoria 2004bis: 1241). Din srb. odor „prada de razboi”.