OCÓL (1) ocoluri (2 3 4 5 6) ocoale s. n. 1. Mishcare in jurul unui punct fix sau de jurimprejurul unui loc; deplasare in spatziu care nu urmeaza calea cea mai dreapta; inconjur ocolire ocoleala ocolish. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocoleshte; ocolit indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva) a merge de jurimprejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fara ocol = fara ezitare fara menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitura cot. 2. (Inv.) Linie care delimiteaza un spatziu; p. ext. spatziul delimitat cuprins. ♦ Perimetru circumferintza. 3. (Concr.) Gard facut in jurul unui loc; imprejmuire ingraditura; p. ext. loc ingradit (uneori acoperit) unde se inchid vitele oile etc.; obor tzarc. 4. (Reg.) Curte ograda. 5. (Rar) Spatziu loc liber. 6. (Inv.) Unitate administrativa (judiciara agricola) de judetz sau de tzinut de orash sau de sat; sediul ei; p. ext. institutzie care conducea una dintre aceste forme de impartzire administrativa. ◊ Ocol silvic = unitate silvica administrativa impartzita pe brigazi shi cantoane prin care se organizeaza shi se executa lucrarile de cultura de refacere de protectzie shi de paza a padurilor ocrotirea shi valorificarea vanatului shi a peshtelui din apele de munte. Din bg. rus. okol.