OBICÉI obiceiuri s. n. 1. Deprindere individuala cashtigata prin repetarea frecventa a aceleiashi actziuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obishnuintza invatz. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula in mod obishnuit in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul de obicei) = a obishnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta de a se imbraca randuiala uz etc. comune unui popor sau unei comunitatzi omeneshti; datina traditzie uzantza uz randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa drept sau obligatzie statornicite prin traditzie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tzarile romaneshti in timpul oranduirii feudale. [Pl. shi: obiceie] Din bg. običaj.