oáste f. pl. oshtĭ (lat. hostis dushman [maĭ ales in razboĭ]; got. gastis gasts oaspete; engl. *guest germ. gast vsl. gostĭ [V. gospod]; it. oste pv. vfr. ost sp. hueste pg. hoste. V. oshtire). Oshtire armata. L. V. Razboĭ: avea facea oaste. Gen. oshtiĭ (nu oasteĭ cum scriŭ ignorantziĭ modernĭ!): asupra oshtiĭ (Const. 1 257 334 335 336 337 359) duĭumu oshtiĭ (Negr. 137) oshtiĭ ceruluĭ (Bibl. I 819 841) navalirea oshtiĭ (Radu Rosetti Adev. Lit. 16 Febr. 1930; 5 1).