nota (< lat. nota „semn”) 1. Semn conventzional pentru reprezentarea grafica a sunetului muzical (forma n. = durata* sunetului locul n. pe portativ = inaltzimea sunetului). ♦ Termenul nota este intalnit in aceasta acceptziune inca de la Aristeides Quintilianus (sec. 2 d. Hr.) carel aplica scrierii alfabetice gr. a sunetelor k shi Boethius. Mai tarziu termenul este aplicat shi scrierii neumatice (nota romana v. notatzie (III)) notatziei chorale (nota quadrata) precum shi celei rombice modale shi mensurale (v. musica mensurata). ♦ Figuri de n.; diferitelor forme de n. reprezentand durata relativa a sunetelor (shi valori de n.) le corespund semne pentru pauze. (Valorile mici de note pot fi grupate cu bare (II 1) care inlocuiesc steguletzele). Un punct* pus la dreapta unei n. i mareshte durata cu jumatate din valoarea ei un al doilea punct cu trei sferturi iar un al treilea punct cu shapte optimi. Pauzele de obicei nu se puncteaza; totushi punctarea este folosita uneori in masurile ternare*. Daca durata unei n. trebuie prelungita peste bara (II 2) de masura atunci este unita printrun arc de legato* cu prima n. din masura* urmatoare avand aceeashi inaltzime. ♦ N. intreaga valoarea uzuala cea mai mare din notatzia (1) actuala este considerata a avea 4 timpi (1 2) (aprox. 4″ in mishcarea moderna). ♦ N. brevis v. breve. ♦ Denumirea silabica a n. ♦ N. joase inalte medii. ♦ N. falsa. ♦ fr. petite note („n. mica”) sin.: apogiatura. ♦ N. straina de acord; v.: anticipatzie; intarziere; broderie; n. de pasaj*. ♦ N. contra n. alt termen pentru contrapunctul* de specia a Ia. ♦ N. pedala (3). ♦ N. sensibila. ♦ N. fundamentala*. N. inegale. 2. Din punct de vedere semiologic n. reprezinta unitatea minimala de la care porneshte elaborarea sintaxelor (1) muzicale; corespunde fonemei. 3. Sub forma lat. nota (fr. note) numele unui dans* instr. sau vocal din sec. 13 alcatuit dintrun numar determinat de fraze* sau puncta de obicei patru.