NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni și despre tot ce ține de natura omului) Care denotă simplitate, credulitate, candoare, provenite din lipsa de experiență (uneori și de inteligență); sincer, neprefăcut. V. candid, inocent, credul. Profită de buna-credință a naivului bătrîn. CARAGIALE, O. III 257. Ce gîndea copilul cu mintea lui naivă... o preocupa zile întregi. EMINESCU, N. 41. Autorul spune cu o mirare naivă că a găsit, sub un munte, o fîntînă frumoasă. RUSSO, S. 41. ◊ (Adverbial) Se bucură naiv cînd Ana Lipan veni să se așeze alături. C. PETRESCU, C. V. 195. Întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină. IBRĂILEANU, A. 135.