MĂRGĂRITĂ s. f. 1. (Popular) Numele mai multor plante din familia compozeelor: a) (și în sintagmele mărgărită aurată, ȘEZ. XV, 96, mărgărită de cîmp, BARCIANU) margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). BRANDZA, FL. 284, cf. GRECESCU, FL. 316, PANȚU, PL., SIMIONESCU, FL. 134, ENC. AGR.; b) bănuți (Bellis perennis). DDRF, cf. BARCIANU, PAMFILE, DUȘM. 388 ; c) ruși-de-toamnă (Callislephus chinensis). Cf. TDRG. Iată în fine mărgărite aster care ne aduc aminte de Faust. NEGRUZZI, S. I, 101. Fînul de leandră, de mărgârintă,. . . se mișca ușor în valuri, ca o pînză îmbrebenată cu flori. DELAVRANCEA, S. 59. Viața caldă-n ierburi lungi palpită. . . Ca și-n plâpîndul fir de mărgărită. CAZIMIR, L. U. 23. 2. (Entom. ; prin Munt.) Buburuză (Coccindla septempunctala). MARIAN, INS. 106, cf. ENC. AGR., ALR II 4366/705. - Pl.: mărgărite. – Și: (regional) mărgăríntă, mărgărită (MARIAN, INS. 106, 108, ALEXI, W., TDRG), margaríntă (MARIAN, INS. 106,108) s. f. – Din m. gr. μαργαρίτα.