MĂRGINUȚĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a r g i n e; mărgioară. Cf. LB. [Banilor] li se vede numai cîte o mărginuță ceva mai groasă decît o muche de cuțit. SEVASTOS, N. 153. Mărjinuța talgirului. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. O lăsat o mărjinuță ș-apîi o făcut găureli. ib. - Pl.: mărginuțe. – Margine + suf. -uță.