MĂMUȚĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui m a m ă. 1. Mămică. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Din cînd în cînd, șoptea: Gîtul, mămuță, valeu, mă înnăduș, parcă mor! CONTEMPORANUL, V, 292. Mămuța mea – o chema Amalia – era o frumuseță. SADOVEANU, P. M. 143. Vreau să-i dau mămuței, să-i poarte ea. STANCU, R. A. I, 22. Mi-i dor de mămuța Că i-am supt țîțișoara. ȘEZ. VIII, 127, cf. 64. 2. Cf. m a m ă (I 2). Adormește. . . Doar te-ar putea mama crește, Să fii mamii de-ajutor. . . Mămuții tale în casă. MARIAN, NA. 318. – Pl.: mămuțe. – Și (regional) mamúță s. f. BUDAI-DELEANU, LEX. – Mamă + suf. -uțâ.