MĂGĂDÁN s. m. (Familiar) Măgădău. Dascălul din strana dreaptă, coșcogeamite măgădanu de român. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Moșul încărcă desagii și mergea bombănind: – Ti șa! Măgădan mare!. . . Băieții de seama lui. . . la moară. . . și chiar la tîrg. SĂM. III, 459, cf. CANDREA, F. 16, PAMFILE, A. R. 250. Cîțiva măgădani stăteau pe lîngă ziduri răsfoind cărți. STANCU, R. A. II, 33, cf. CIAUȘANU, V. 177. - Pl.: măgădani. – Etimologia necunoscută. Cf. m ă g ă d ă u.