Definiția cu ID-ul 1253916:

Tezaur

MĂCINĂTU s. f. 1. (Astăzi rar) Măcinare (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. 2. (Concretizat) Ceea ce rezultă din măcinare, m ă c i n i ș (3) ; resturi de cereale. Măcinătură mare pentru îngrășat rîmătorii. ap. TDRG, cf. SCRIBAN, D. 3. Produs al măcinării, al surpării unui teren (sub acțiunea agenților fizici) ; mîncătură, surpătură. V. e r o z i u n e. [Apa] Moldovei s-ar repezi cu măcinătura malurilor înspre tîrg, amenințînd fărîmarea pămîntului (a. 1852). URICARIUL, III, 249/19, cf. COSTINESCU. – Pl.: măcinături.Măcinat2 + suf. -ură.