mult a adj. (lat. mŭltus mult; it. molto sic. multu pv. mout vfr. molt mout cat. molt sp. mucho muy pg. multo). In mare numar orĭ cantitate: multzĭ oamenĭ multe lucrurĭ; multa lume apa. Maĭ multzĭ citzĭva un numar indefinit. N. pl. Multe lucrurĭ: invatzatziĭ shtiŭ multe. A nu shti multe a nu umbla cu formalitatzĭ a termina lucrurile energic: acest prefect nu shtie multe shi de aceĭa totzĭ iĭ shtiŭ de frica. A te supara ushor a lovi indata: fereshtete de nebun k nu shtie multe. Adv. In mare cantitate cu mare intensitate tare foarte: a ploŭat mult mult ma mir. Timp indelungat mult timp: apa a curs mult mult am rabdat. De mult cu mult timp in ainte de mult timp: shtiam de mult (saŭ: de demult). Cu mult cu mare diferentza de timp de grad: shtiam cu mult (timp) in ainte la intrecut cu mult. De multe orĭ adeseorĭ des. De maĭ multe orĭ de citeva orĭ. Mult shi bine orĭcit timp: potzĭ sa batzĭ mult shi bine: nu tzi se va deschide! Maĭ mult orĭ maĭ putzin (saŭ shi: mult putzin) intru citva intr’o oarecare masura cam: acest tzaran e maĭ mult orĭ maĭ putzin instruit. Cel mult maximum in cel maĭ raŭ caz: acest moshneag are cel mult 80 de anĭ. Interj. Ce! cit de!: Mult e dulce mĭerea! Mult e bine aicĭ! Mult eshtĭ prost maĭ!