múgur (múguri) s. m. Boboc. Megl. mugur. Probabil de la muc pl. mucuri cu sing. reconstituit dupa pl. Semantismul se explica prin asemanarea mugurului cu fitilul de luminare; pentru alterarea consonantismului cf. sting vitreg. Dupa Philippide Principii 49 direct din lat. *mūcŭlus. Pare mai putzin probabila der. din daca (Hasdeu Cuv. din Batrini I 294) din alb. mugulj (Philippide II 724; Tiktin; Rosetti II 119) sau dintrun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 338). Der. muguros adj. (cu multzi muguri); mugura (var. inmuguri) vb. (a face muguri). Din rom. provin ngr. μοῦγϰρος (Meyer Neugr. St. II 76; Murnu Lehnw. 32 shi probabil cel din albaneza).