MUCEGĂÍT, -Ă, mucegăiți, -te, adj. Acoperit sau pătruns de mucegai; muced. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Ajunse... la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, I. 359. Orașul vechi... cu streașinele mucegăite. EMINESCU, N. 78. – Variantă: mucigăít, -ă (COȘBUC, P. I 158, SLAVICI, N. II 315) adj.