MORMĂÍT, mormăituri, s. n. 1. Sunet caracteristic pe care îl scoate ursul. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea). De trei luni moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite. GHICA, S. 524. 2. Rostirea cuvintelor cu glas scăzut și nedeslușit, de obicei arătînd nemulțumire. V. bombăneală. Cu mormăitul meu numai cu urșii m-aș putea lua la întrecere. SADOVEANU, N. F. 17. Mi se mai părea că și un mormăit plin de rele prevestiri străbate depărtările pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 161. – Formă gramaticală: (în expr.) mormăite.