míre (míri) s. m. Barbat in ziua sau in preajma casatoriei. Origine indoielnica. Trebuie sa se tzina cont k acest nume se obishnuieshte a se da barbatului numai in timpul ceremoniei nuptziale. Presupunem cai vorba de un cuvint derivat din ngr. μύρον „unsoare mir” cf. mir de ex. de la μυρόεις „miruit” f. μυρόεσσα › mireasa. Este shtiut de fapt k ceremonialul nuntzii ortodoxe difera de cel al bisericii catolice mai ales in privintza impunerii unei coroane; shi k pe de alta parte incoronarea nu se concepe fara mir sau ulei sfintzit. In timpul incoronarii matrimoniale nu exista ulei dar se obishnuieshte sa se schitzeze cu degetele pe fruntea mirelui gestul ungerii care probabil era real in biserica primitiva; de aici echivalentza semantica de „uns” „incoronat” „insurat” cf. ngr. στεφανώνω „a incorona” shi „a casatori”. Der. general admisa din lat. miles „soldat” (P. Papahagi Notitze 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer REB I 270; Rosetti I 169) este dificila semantic (cf. Graur BL V 105) dar cf. voina. Celelalte ipoteze nu sint convingatoare: din daca (Hasdeu Col. lui Traian 1873 110); din tc. amir „shef” cf. mr. amira „imparat” (Pascu II 108); din cuman. mir „principe” (Philippide II 378) care reprezinta aceeashi ipoteza; din lat. miles shi calc semantic din bg. voino (Skok Arch. slaw. Phil. XXXVII 83); dintrun lat. *milex < gr. μεϊραξ „adolescent” (Diculescu Elementele 492); anterior indoeurop. (Lahovary 336). Cuvint care lipseshte numai in Banat shi Olt. (ALR I 254). Der. mirel s. m. (Trans. de S mire); mireasa s. f. cuvint rar in Banat (ALR I 255). Din rom. provine mag. myirásza (Edelspacher 20).