*ministér n., pl. e (lat. ministerium, serviciŭ, oficiŭ, ocupațiune). Funcțiune, oficiŭ: minister ecleziastic. Funcțiunea de ministru și timpu cît durează ĭa. Departamentu unuĭ ministru: ministeru de interne. Localu ministruluĭ și al funcționarilor cu care lucrează el: mă duc la minister. Corpu miniștrilor (saŭ cabinet): acest vot a zdruncinat ministeru. Ministeru public, magistratură stabilită în fiecare tribunal pentru a cere executarea legilor în numele societățiĭ, ceĭa ce face procuroru.