Definitzia cu ID-ul 503121:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
mindru (mandra) adj. 1. (Inv.) Intzelept prudent. 2. Falnic orgolios. 3. Frumos dragutz. Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „intzelept” (Miklosich Slaw. Elem. 31; Cihac II 197; Byhan 320; SHeineanu Semasiol. 206; Conev 58) cf. ceh. moudriti se „a se infumura”. Der. mindra s. f. (iubita prietena); mindrenie s. f. (Trans. frumusetze); mindretza (var. mindreatza) s. f. (frumusetze splendoare; orgoliu mindrie); mindri vb. refl. (a se crede a fi orgolios; a se fali); mindrie s. f. (inv. intzelepciune; orgoliu); inmindri vb. (a initzia a deschide ochii) inv. din sl. umądriti se; poshmindri vb. ( Banat a socoti) a carui der. nu este clara; preamindru adj. (intzelept) din sl. prĕmądrŭ; preamindrie s. f. (intzelepciune) sec. XVI inv.