MINARÉT, minarete, s. n. Turnul înalt al geamiilor (din înălțimea căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune). Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul, soarele arzător, sfinxul și piramidele. C. PETRESCU, A. 281. Acolo jos, peste cununa întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, S. A. 72 ♦ Turn asemănător cu cel descris mai sus, folosit ca element decorativ al unei clădiri. – Variante: (învechit și arhaizant) minaré (ALECSANDRI, P. I 238), minareá (SADOVEANU, F. J. 659, ODOBESCU, S. III 14), (neobișnuit) minarétă (MACEDONSKI, O. I 55) s. f.