MERÉNG, merenguri, s. n. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă la foc slab, adesea umplută cu cremă (de ciocolată) și acoperită cu frișcă. [Pl. și: (m.) merengi. – Var.: mering s. m.] – Din fr. meringue.

MERÉNG s. m. v. mering.

MERÉNG s.m. v. mering.

MERÉNG s. n. elem. mering.

MERÍNG s. m. v. mereng.

mering sm [At: DEX / S și: meringue / Pl: ~ngi / E: fr meringue] Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă la foc slab, adesea umplută cu cremă de ciocolată și acoperită cu frișcă. merinjoară sfvz merindioară

MERÍNG, meringi, s. m. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă în foc slab, adesea umplută cu cremă (de ciocolată) și acoperită cu frișcă. [Var.: meréng s. m.] – Din fr. meringue.

MÉRING s.n. Prăjitură fină, preparată din zahăr și albuș de ou. [Var. mereng s.m. / < fr. meringue].

MERÍNG / MERÉNG s. n. prăjitură fină preparată din zahăr și albuș de ou. (< fr. meringue)

MERÍNG ~gi m. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr (umplută cu cremă) și acoperită cu frișcă. [Var. mereng] /<fr. meringue

!meréng s. n., pl. merénguri

meréng v. mering

meríng / meréng s.n., pl. merínguri / merénguri

MERÍNG s.n. Compoziție de cofetărie, spumoasă sau crocantă, realizată prin încorporarea zahărului în albuș de ou bătut; se folosește ca atare, ca o spumă, în lapte de pasăre, la acoperirea tartelor, pentru a da consistență cremelor și înghețatelor etc., iar prin coacere se realizează blaturi sau coji dulci și crocante, de diferite forme. [var. mereng; sin. bezea.] – Din fr. meringue, it. meringa.