melodie (< gr. μελῳδία de la μελῳδός v. melod) succesiune coerenta de sunete al carei sens muzical poate fi perceput k un intreg: sieshi suficienta independenta in principiu fatza de alte elemente (cu exceptzia ritmului*) m. poate fi conceputa k element primordial shi in acelashi timp definitoriu al muzicii* (punct pana la care notziunea de m. se suprapune pe aceea de monodie*). In desfashurarea sa considerata in chip mai mult metaforic drept orizontala (daca se tzine seama de structura ei intervalica) m. intruneshte la nivelul unor legi spontane ori consacrate de arta profesionista o seama de raporturi intervalice (cu deosebire pe acelea accesibile in cantare) structura modala* ambitus (1) durata (I 1) dinamica (1) timbru atac (1). ♦ Acoperind sub forma sa monodica o arie de timp considerabila shi convietzuind cu formele de multivocalitate* (de ex. in folclor*) fiind sin. deci cantecul (I 1) m. are in muzica greaca* in muzicile traditzionale ale Orientului shi in etapele de dinaintea aparitziei polifoniei* europ. caracterul unei desfashurari logice bazata pe fluxul articulat al intervalelor* prin salturi sau printrun profil treptat preponderent descendent in muzica gr. sau in folc. rom. „pe un fond de linishte” (André Souris) fond care aparitzia isonului* sau a burdonului (1) nui afecteaza inca esentza. Acest „fond” de linishte dispare practic in momentul afirmarii polif. fie sub formele sale spontane (la unele popoare polineziene la cele slave la gruzini sau la aromani) fie organizate k in muzica Europei occid. Chiar daca in polif. primitiva occid. impunea conditzia asocierii vocilor (2) (pe baza intervalelor primare pornind deci de la ideea consonantzei*) aceasta polif. era in fond o polim. liniile melodice concurente respectand o anumita autonomie modala (v. polimodalism). Modificarile survenite in sanul polif.: precizarea unor raporturi verticalacordice (viitoarele functzii*) centrate in jurul treptelor* de T D shi Sd tipizarea cadentzelor (1) shi o data cu aceasta restrangerea modurilor la tonalitatea (1) majorminora prin generalizarea sensibilei* au dus la aparitzia armoniei (III). Fenomenul a avut consecintze directe asupra m. aceasta insumand in chiar structura sa noile relatzii. Pentru prima data m. era subordonata unui alt element: armonia shi aceasta in ciuda situatziei paradoxale a situarii superioare a m. in eshafodul multivocal ceea ce la determinat pe Rameau sa afirme k „m. se nashte din armonie”. Intradevar muzica clasica ilustreaza aceasta dependentza de armonic m. fiind construita nu numai in stransa legatura cu cele trei functzii pilon (T D shi Sd) ci shi k o proiectare in orizontal a acordului. Contunua accentuare a cromatismului* in armonie shi generalizarea functziei dominantice au drept consecintza „sensibilizarea” corespunzatoare a duetului melodic. Acele curente care incepand cu impresionismul* au readus in actualitate m. de tip modal reactzionand tocmai la hipertrofierea functziei dominantice au repus in drepturi desfashurarea liniara prin intervale „melodice” precum shi profilul pentatonic* al acestor m. La randul ei dodecafonia* care se situa istoric la finele unui proces de cromatizare anihiland prin chiar acest proces ideea de functzie imagina m. k o „ritmizare” a elementelor seriei*. Ceea ce trebuie insa accentuat este aparitzia o data cu muzica lui Webern a unui tip de m. care prin salturile intervalice mari tot mai indepartate de idealul vocalitatzii prin spatzierea de ordin ritmic un fel de discontinuizare a „figurativului” melodic a fost comparata cu imaginea plastica punctualista*. ♦ In ciuda imponderabilului ce o guverneaza (k fiind supusa cea dintai „inspiratziei” unui simtz special al melodicului) m. a constituit obiectul unor disociatzii de ordin muzical sau shtiintzific pozitiv concordante cu gandirea predominanta a momentului istoric. Pentru teoreticienii greci ideea de melos in conditziile unei muzici ce se presupune a fi fost exclusiv monodica (v. greaca muzica a se remarca shi extinderea notziunii de melos la cantecul pop. Breazul) se referea in sensul ei cel mai larg la shtiintza complexa a muzicii cuprinzand dupa Aristoxenos armonica ritmica metrica; spre deosebire de pitagoreici care puneau accentul pe raporturile (intervalice) in sine din interiorul m. Aristoxenos releva raporturile ei concrete premisa constituindo nu atat entitatzile numerice cat mai ales stabilirea shi intzelegerea lor (intro viziune ce precede psihologia* muzicala) pe baza muzicalitatzii. Mai toate explicatziile ce au avut in obiectiv m. intro epoca in care viziunea armonioasa era in declin shi cercetatorii luau din nou legatura mai ales prin folc. cu monodicul au fost la sfarshitul sec. 19 shi inceputul sec. 20 de nuantza psihologica. Astfel reprezentantzii SHcolii muzicologice din Berlin (Stumpf von Hornbostel Lachmann Sachs) k shi cei ai SHcolii din Viena (Lach) au apelat la mai vechiul principiu al consonantzei considerat insa nu in sensul unui dat aprioricezoteric ci al unuia nativ inconshtient stipuland totodata existentza unui principiu distantzial* ce dirijeaza nashterea shi evolutzia m. Observarea melodiilor primitive (prepentatonice shi pentatonice) a pus cel mai direct in evidentza preponderentza unor intervale rolul lor generativ (Breazul) mecanismul asocierii lor mecanism ce se mentzine in general shi in m. mai dezvoltate: „Treptele alaturate ale unei scari sunt indepartate unele de celelalte fie prin marimea saltului fie prin aceea a pasului. Tertzele dobandesc astfel un loc central: ele apar fie k pashi mari fie k salturi mici” (Wiora). Gestaltismul a atras atentzia asupra unitatzii elementului melodic element ce se percepe intotdeauna global indiferent de contextul arm. sau polif. caruia i se integreaza. Derivat din teoria functzionalista riemanniana dar opunanduise in aceeashi masura k shi din psihologismul shcolii berlineze energetismul* (Mersmann Kurth) acorda m. o accentuata autonomie chiar shi in contextul armoniei romantice „in criza” sau a polif. armonice bachiene considerando k purtatoarea unei energii proprii („evolutzia melodica este un joc al tensiunilor” Kurth) sau k expresie pura a mishcarii („melodia este mishcare” Kurth) in raport cu caracterul mai mult static al elementelor armonice. Muzicologia fr. prelungind ramismul dar resimtzinduse shi ea de aceeashi influentza a teoriei functzionale imagineaza la randui o alta explicatzie a dinamismului interior a m. prin legea atractivitatzii (Chailley Costère) lege ce actzioneaza preponderent orizontal (sunetele „slabe” shi instabile sunt atrase de treptele mai „tari” stabile) incepand chiar cu melodiile bi tri tetra shi pentatonice (cordice). V. metabola; pien. ♦ Din punct de vedere didactic m. „era privita drept un element fie prea spontan fie prea particular pentru a putea fi sistematizat” (L. Comes) ceea ce a condus abia in anii din urma la studierea m. in afara tratatelor de arm. sau c. punct fara neglijarea fireshte a raporturilor ei cu aceste discipline.