MÁTCA matci s. f. I. 1. Albie ocupata de apele unui riu cind nivelul acestora este normal. De la sat pinan suish Drumul merge ocolish Linga matca riului Pin’la poala muntelui. DESHLIU M. 22. De la Giurgiu in jos... trecem printro larga alee de rachitzi. Dunareashi croieshte matca drept pare car fi canalizata. VLAHUTZA O. A. 408. Caprioare sorioare Sculatzi in doua picioare Roadetzi poala codrului Sa vad matca Oltului. ALECSANDRI P. P. 291. ◊ Fig. Viatza a curs in matca adincita de veac shi de veac. C. PETRESCU A. 140. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare; p. ext. apa riului. Asha lautar k Mura nu mai auzise valea Oltului de la matca lui shi pina la Dunare. GALACTION O. I 69. Matca Oltului batea La coltzul casei intrun soc. GOGA P. 35. 2. Fig. (Invechit) Origine obirshie inceput. Trage fiecare la matca lui. C. PETRESCU A. R. 54. Deci fieshtecare om care vre sa shtie bine legile patriei sale trebuie sa cunoasca matca lor care este codica ( = cod) romana sau imparateasca a lui Justinian. KOGALNICEANU S. 113. II. 1. Albina femela mai mare decit albinele lucratoare shi care asigura perpetuarea speciei; regina (2). Din dobitoacele toate numai matca la albine Nare cusur k stapina. HASDEU R. V. 88. ♦ (Uneori determinat prin «de stup») Am crezut cai matca de stup shi deodata Trezituneam cun trintor shi cu mierea mincata. ALECSANDRI T. 11 164. 2. Parte legata a unui chitantzier bonier etc. din care sau rupt jumatatzile detashabile; cotor (2).