MASORÁ s. f. exegeză a textului ebraic al Bibliei efectuată de masoreți în sec. VI-X după Christos. (< fr. massorah)

masora f. cercetare critică a textului sfintei Scripturi, făcută de doctori evrei numiți masoreți.

*masóra f. (cuv. ebr.). Examin critic al textuluĭ Bibliiĭ făcut de savanțiĭ Jidanĭ care aŭ fixat diferitele lecțiunĭ și distribuțiunea.

MASORÁ s. f. Note critice, glose pe marginea manuscriselor sacre ebraice, realizate înaintea secolului al X-lea e.n., cu scopul de a corecta si fixa textul Vechiului Testament ebraic pentru a evita denaturări la transmiterea sa. ♦ (prin metonimie) Textul Vechiului Testament însuși ca alcătuire și transmitere în funcție de principiile criticilor din textele și exegezele masoreților. (< fr. massore, massorah, engl. Masora(h) < ebr. mod. mªsōrā < ebr. veche māsōreth = tradiție < ebr. māsar = a transmite) [și TLF, MW]

MASORA (MASSORAH) (cuv. ebr. „tradiție”), denumirea dată studiilor filologice și critice a textelor „Vechiului Testament”, efectuate de exegeții iudei și babilonieni (masoreți), în sec. 6-10.