MARTURISÍRE (< marturisi) s. f. 1. Actziunea de a (se) marturisi shi rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declaratzie facuta de o persoana in fatza unui organ de jurisdictzie sau de urmarire penala despre faptele care lea savarshit; b) Mijloc de proba in procesul civil constand in recunoashterea de catre una din partzi a faptelor sau imprejurarilor care cealalta parte ishi intemeiaza pretentziile sau apararile recunoashtere de natura a produce efecte juridice impotriva autorului ei. M. poate fi judiciara (cand este facuta in fatza judecatorului in cadrul procesului in care urmeaza a fi folosita k proba) sau extrajudiciara (in celelalte cazuri); aceasta din urma este admisibila k proba numai in cazurile in care este admisibila shi shi proba cu martori. M. judiciara poate fi spontana sau poate fi provocata prin interogatoriul luat partzii in instantza civila. M. este simpla cand contzine o recunoashtere deplina fara rezerve a faptelor; este calificata cand i se adauga afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut de natura ai schimba acestuia semnificatzia juridica; este complexa cand recunoashterii i se adauga fapte sau imprejurari juridice ale faptului recunoscut. M. simpla shi cea calificata sunt indivizibile dar cea complexa poate fi scindata retzinanduse faptul recunoscut dar imprejurarea ulterioara trebuie sa fie dovedita (shi) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lasata la aprecierea judecatorului. 3. Destainuire confidentza. 4. (REL.) Spovedanie.