MARÍME marimi s. f. 1. Faptul de a fi mare; dimensiune intindere volum. Vizitai orashul care il gasii sporit in marime. NEGRUZZI S. I 67. Ce fel de marime avea tata ostrovul acela? DRAGHICI R. 154. ♦ (Fiz.; uneori determinat prin «scalar») Proprietate comuna unor obiecte pe baza careia acestea pot fi ordonate intrun shir (daca eventual nu sint egale). ◊ Marime de stare = marime a unui sistem fizic care variaza cu aceeashi valoare oricum ar trece sistemul intre doua stari date. Masa temperatura sarcina electrica shi energia sint marimi de stare. ♦ Talie statura stat. De marime mijlocie. ▭ Era aninat intrun cui bustul in marime naturala a unui copil. EMINESCU N. 38. 2. (Rar) Insemnatate importantza. Cit de putzin a socotit marimea puterii dushmane. GHEREA ST. CR. I 257. 3. (Azi depreciativ; mai ales la pl.) Persoana insemnata suspusa influenta. V. mare (7). Marimile cu monoclu shi burta Magnatzi cu mina lunga shi inima scurta. DESHLIU G. 18. Eu nam nici o legatura cu marimile care hotaresc soarta shi veniturile terenurilor mele petrolifere. C. PETRESCU A. 324. ♦ Functzie sau situatzie inalta; marire. Are un obraz care se citeshte o prostatica rivnire la marimi. ODOBESCU la TDRG. 4. (Invechit uneori determinat prin «de suflet») Marinimie nobletze sufleteasca superioritate morala. Intratita slabiciune are shatita marime. CONACHI P. 261. Mai cu marime de suflet sau aratat la aceasta intimplare decit ceilaltzi. DRAGHICI R. 21.