MARGARITÁR margaritare s. n. 1. Boaba margea rotunda shi tare de culoare albastralucitoare cu reflexe sidefii care se formeaza in corpul unor molushte (prin secretare de carbonat de calciu in jurul unor corpuri straine) shi care este folosita k podoaba de pretz; perla. Purta barishul alb cu doua margaritare prinse de carnea urechii. ARGHEZI P. T. 116. Stofe cu fir SHi cu margaritar. ALECSANDRI P. I 148. Un inel bizantin mare de aur cu un rubin shi margaritare. BOLLIAC O. 268. Cei lipseshte chelului (sau chelbosului)? Tichie (sau scufie) de margaritar v. tichie. ◊ Fig. Colectzii vechi reviste prafuite Va rasfoiesc... Induioshat cu mina tremurind Adun margaritare risipite. ANGHELIOSIF C. M. I 56. Veselul Alecsandri... inshirind margaritare pe a stelei blonda raza. EMINESCU O. I 32. ♦ Ceea ce seamana sau se poate compara k forma culoare sau stralucire cu un margaritar (1). Cad din cer margaritare pe orashul adormit. TOPIRCEANU B. 69. Din ochii ei albashtri shi mari curgeau shiroaie de margaritare apoase. EMINESCU N. 3. 2. Pietrish marunt (folosit in diverse lucrari de constructzie sau pentru ashternut in curtzi pe alei etc.). (Fig.) in lunca pudruita cu marunt margaritar Saltao veveritza mica pe o creanga de stejar. ALECSANDRI P. A. 114. 3. Visc care creshte pe stejari avind fructele in forma unor bobitze ovale galbene shi frunzele cazatoare (Loranthus europaeus); margarit (2) visc de stejar. 4. Lacrimioara. Pl. shi: margaritaruri (GORJAN H.II 49) (m.) margaritari (MACEDONSKI O. I 213 COSHBUC P. I 68).