MÁPĂ¹ s. f. (Adesea determinat prin „de birou” sau „de scris”) Obiect de birou făcut din carton, din pînză sau din piele, uneori acoperit cu hîrtie sugativă, în care se țin hîrtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hîrtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se țjne o carte, un manuscris etc. Mape de birou cartonate sau legate în pînză. . . , în piele. NICA, VAM. 149. N-am obligat niciodată, pe nimeni, să creadă în cărțile mele, strânse din umerii lați Teofil Steriu, apucînd un creion colorat și începînd să deseneze pe sugativa mapei de scris. C. PETRESCU, C. V. 147. Dispozițiunile se păstrează la serviciul aprovizionării într-o mapă specială. EV. CONT. 161. Să nu te prindă că-i aduci la iscălit o hîrtie cu colțul îndoit. . . se uită la hîrtia care stă liniștită în mapă, ca la o dihanie. V. ROM. ianuarie 1954, 76, cf. PAS, Z. IV, 73. Sta drept, cu capul puțin aplecat, avînd în mîna stîngă o mapă de piele brună, cu hîrtii. VORNIC, P. 106. ♦ Geantă, servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri, DICȚ. – Pl.: mape. – Din germ. Mappe.