MANIÉRA maniere s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fel de a se purta in societate; purtare corecta cuviincioasa aleasa. Eu nu shtiu ce maniere invatza copila asta. C. PETRESCU C. V. 94. Agapitza gasind in barbatul sau un om cu maniere nobile... se deprinse ushor cu casatoria. NEGRUZZI S. I 73. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. 2. (Frantzuzism) Fel chip procedeu mod. Compozitzia din gavanoshel nu shtie Didina cum so intrebuintzeze... scriei cum sa shio aplice sa nu te pomeneshti cai albeshte parul daca nu shtie exact doza shi maniera. CARAGIALE O. VII 5. Feliul cum se purta batrinul cu musafirii sai shi maniera... cu carei slujea k pe oameni cumsecade facea mai mult decit vinul. CONTEMPORANUL VII 385. ◊ Loc. adv. (Frantzuzism) De (asha) maniera... = in (asha) chip in (asha) mod... ♦ Aplicare mecanica a procedeelor stilistice intro opera literara datorita careia se ajunge la artificialitate. Iata gresheala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE N. F. 30. Pronuntzat; nie.