mandrina vt [At: DLR / Pzi: ~nez / E: fr mandriner] (Teh) 1 A îmbina etanș o țeavă cu o placă, cu ajutorul unei mandrine, 2 A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu mandrina (5).

MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. A îmbina, cu ajutorul mandrinei de lărgit, o țeavă cu o placă perforată pentru a realiza o încheietură etanșă.

MANDRINÁ vb. I. tr. A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinului. ♦ A îmbina etanș capătul unei țevi cu o placă metalică. [< fr. mandriner].

MANDRINÁ vb. tr. a lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare prin deformare plastică cu ajutorul mandrinului. (< fr. mandriner)

mandrin sn vz mandrină

mandrină sf [At: NOM. MIN. I, 101 / V: mandrin sn / Pl: ~ne / E: fr mandrin] (Teh) 1 Dispozitiv în care se fixează o piesă de prelucrat. 2 Unealtă cu ajutorul căreia se face prelucrarea unei piese. 3 Aparat pentru fixarea etanșă. 4-5 Dorn (1-2). 6 Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare.

MANDRÍN, mandrine, s. n. (Tehn.) Dorn.

MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. Dispozitiv pentru fixarea unei piese de prelucrat sau a uneltelor cu care se face prelucrarea. Mandrină universală de strung.

MANDRÍN s.n. 1. Piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ♦ Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. ♦ Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. 2. Sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. [Pl. -ne, -nuri, var. mandrină s.f. / < fr. mandrin].

MANDRÍNĂ s.f. v. mandrin.

MANDRÍN s. n. 1. piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ◊ unealtă calibrată pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. 2. sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. (< fr. mandrin)

MANDRÍNĂ s. f. dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. (< fr. mandrin)

MANDRÍNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor cu ajutorul cărora se execută operații de prelucrare. 2) Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la unul din capete; dorn; priboi. 3) Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. /<fr. mandrin^[1]

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandriná vb., ind. prez. 1 sg. mandrinéz, 3 sg. și pl. mandrineáză

mandrín (dorn) s. n., pl. mandríne

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrín (dorn) s. n., pl. mandríne

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne^[1]

MANDRÍNĂ s. (TEHN.) dudgeon.^[1]

MANDRINÁ vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina etanș o țeavă cu o placă, cu ajutorul unei mandrine. DICȚ. - Prez. ind.: mandrinez. – Din fr. mandriner.

MANDRÍN s. n. v. mandrină.

MANDRÍNĂ s. f. (Tehn.) Dispozitiv în care se fixează o piesă de prelucrat; unealtă cu ajutorul căreia se face prelucrarea unei piese. Mandrină port-burghiu. NOM. MIN. I, 101. Pentru a fabrica tuburi prin acest procedeu, avem nevoie de un mandrin. IOANOVICI, TEHN. 151. Piesele scurte și de diametre mai mari se fixează numai la unul din capetele lor într-un manșon sau mandrină, solidară cu arborele mașinei. ORBONAȘ, MEC. 272. Mandrina universală. id. ib. 273, cf. 120. ♦ Aparat pentru fixarea etanșă. Cf. DP. Pl.: mandrine. – Și: mandrin s. n. – Din fr. mandrin.