magnetometru sn [At: CIȘMAN, FIZ. II, 365 / Pl: ~re / E: fr magnétomètre] Instrument de măsurare a intensității câmpurilor magnetice.

MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument avînd ca piesă principală un mic magnet, cu care se măsoară intensitatea cîmpurilor magnetice.

MAGNETOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. [< fr. magnétomètre].

MAGNETOMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. (< fr. magnétomètre)

MAGNETOMÉTRU ~e n. Aparat pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. /<fr. magnétometre

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetométru s. n. (sil. -tru), art. magnetométrul; pl. magnetométre

MAGNETO- „magnet, magnetic”. ◊ gr. magnes, etos „magnet” > fr. magnéto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. magneto-. □ ~biologie (v. bio, v. -logie₁), s. f., ramură a biofizicii care studiază acțiunea cîmpurilor magnetice asupra materiei vii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților produși de mușchii inimii, prin intermediul potențialelor ce apar la suprafața pielii; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., encefalogramă înregistrată pe baza cîmpului magnetic; ~fon (v. -fon), s. n., aparat de înregistrare și reproducere a sunetelor cu ajutorul unor benzi acoperite cu substanță feromagnetică; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat pentru înregistrarea variațiilor în timp ale cîmpului magnetic terestru; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată cu ajutorul unui magnetograf; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Parte a geofizicii care tratează despre magnetismul terestru. 2. Măsurare a mărimilor magnetice. 3. Metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară intensitatea cîmpului magnetic; ~pauză (v. -pauză), s. f., limită exterioară a magnetosferei; ~scop (v. -scop), s. n., aparat de înregistrare și de redare a imaginilor pe o bandă magnetică; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al atmosferei terestre în care cîmpul magnetic exercită o acțiune intensă; ~terapie (v. -terapie), s. f., fizioterapie realizată cu ajutorul magneților; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care se curbează sub influența magnetică.

MAGNETOMÉTRU (< fr. {i}; {s} magneto- + gr. metron „măsură”) s. n. Instrument pentru măsurarea intensității, direcției și gradientului câmpului magnetic. Există m. magnetostatice, magnetodinamice, electromagnetice, cu inducție, cuantice (supraconductoare).

MAGNETOMÉTRU s. n. Instrument de măsurare a intensității cîmpurilor magnetice. În același plan, se găsește acul unui magnetometru. CIȘMAN, FIZ. II, 365. - Pl.: magnetomeire. – Din fr. magnétométre.