macắu (macau) s.n. Bota toiag; obiect ceremonial purtat de chematorii la nunta: „Suntem soli imparateshti / De la ’naltzatumparat trimashi; / La macau cu cipca de matasa / Cum poarta shinaltzatamparateasa” (Biltziu 1990: 70). Atestat shi in Maramureshul din dreapta Tisei (DRT). Probabil din acelashi etimon latin *matteuca din care provine rom. maciuca „bata ingroshata la un capat”; Din magh. mankó (MDA).